Atunci cand relatiile te limiteaza :P

Ma suna o prietena:

- Auzi, ai sa imi dai si mie niste bani?
- Ba, nu stiu. Cati iti trebuie?
- Vreo 5 milioane?
- Aha. Si cand ai avea nevoie? Eu ajung abia pe 21 in Bucuresti...
- Hm... As avea nevoie mai devreme. Ideea e ca vreau sa merg la Peninsula. Daca nu vad NIN mor. Mai sunt si Primal Scream... Trebuie sa merg! Mi-am facut cerere de concediu de o luna jumate, am strans bani. Pana mea!
- Pai daca ai strans bani care-i problema?
- Eu am, dar nu are Alex.
- Pai el nu asculta rock!
- Nu conteaza. Nu pot sa merg doar eu!
- Pai nu mai merge nimeni dintre cunoscuti? Eu ma duc la Garana. La Tg-Mures nu mai ajung ca am de invatat pentru examen si numai pentru NIN nu vin.
- Ah, ba merg Raluca si Dan si mergeam si noi cu ei cu masina.
- Copil, daca vrei eu iti pun bani pe card. Dar o sa vrea nebunu' sa mearga cu bani de la tine?
- Pai, merge ca altfel il strang de gat!
- Frate, sa mor daca va inteleg. Daca tie iti place, ai totul aranjat, nu mergi singura, la ce trebuie sa vina Alex?
- Bai, e aiurea sa merg singura.
- Nu, nu e aiurea sa mergi singura. Nu e aiurea sa ai preocupari in afara sferei lui de interes. Eu merg la Garana singura fiindca Radu nu asculta jazz. E nasol sa nu faci chestiile care iti plac si sa ramai ca popandaul fiindca X nu merge cu tine! O sa regreti si o sa ajungi sa ii arunci in carca faptul ca nu ai fost!
- Mai, intr-o relatie...
- Mai, intr-o viata esti dator sa faci ce iti place. Cu asta ramai la final. Cu amintirile chestiilor misto pe care le-ai trait. De Alex poti sa te si desparti pana mori.
- Bai, eu nu sunt ca tine si esti absurda sa gandesti asa!
- Asa sunt eu, ma stii si ma iubesti. Plec la banca si iti bag 10 milioane. Sa ai, sa nu ceri, iar daca aflu ca Alex nu vrea sa mearga si tu renunti te omor cu mana mea!

Madrugada - Only when you're gone LIVE

trois chansons de femmes (Synfonie, Stevie Wishart, director)

10

1. Nu imi place sa port doliu. Mi se pare ca fiecare persoana draga care moare imi intareste propria mortalitate. Ori, in lupta asta, nu as vrea sa port insemnele celei ce ma va rapune.
2. M-as tatua pe fund. Cu litere maro.
3. Ma plictisesc repede. Foarte repede. Extrem de repede.
4. Cred ca si timpul scurs nefacand nimic e important pentru tine atat timp cat tii ochii deschisi.
5. Convorbirile telefonice mi se par inutile. Doar s-a inventat e-mailul!
6. Am din ce in cemai des senzatia ca lucrurile importante imi scapaprintre degete ca apa ce ar picura intr-un morman de nicip, doar ca sa-i pierzi urma.
7. As putea sa port o discutie in contradictoriu in care sa imi desfiintez propriile idei. Asta arata ca nu cred in nimic. Probabil...
8. As sta in mijlocul unei artere aglomerate, nemiscata, cu mainile ridicate in sus, in plin trafic.
9. Trebuie sa merg la Cannes intr-un an!
10. M-as apuca de fumat. Din nou. La modul vicios, abuziv, hulpav.

Oameni

Am o prietena care pleaca in Kenya. 2 luni. Sa ajute, sa faca, sa schimbe. Crede cu tarie ca oricine poate schimba lumea si ca orice incercare conteaza. E de admirat idealismul ei care ma panceste de fiecare data. Asta in prima faza. Dupa care ma irita. Si incep sa dau cu tunul si sa o rog sa isi faca site: www.wherethehellisalice.com sau www.alicestillalive.com ca sa stim si noi daca au casapit-o prin Strainezia sau nu. Ea imi spune zambind ca, daca toti oamenii ar fi ca mine, nu ar mai exista progres fiindca toata lumea l-ar lua pe NU in brate si nu ar face decat sa bombane. E nevoie de actiune. Daca aceasta lipseste, nimic nu se intampla. Trebuie sa recunosc ca are logica. Logica ei, insa, nu imi stinge mie instinctul de conservare si nici mirarea. Cum naibii un om extraordinar de destept si pregatit in atat de multe domenii se duce sa se ingroape in Kenya desi ii este frica de scorpioni?

Ok, sunt un om rau. Nimic nou sub soare numai ca, daca o sa imi trimita un mail disperat sa ii trimit antibiotice sau ace de seringa, va trebui sa o fac. :)

Despre mine, numai de bine!

Mi-am ales gresit slujba/cariera/locul de munca/profesia.Realizez asta pe zi ce trece. Nu am ce trebuie ca sa fac meseria care imi asigura un loc pe statul de plata. Nici pe asta, nici pe altele. Sigur ca as putea sa ma pis pe toata lumea si sa ma doara in cur, dar treaba asta nu o sa se intample. Io am mai zis si-n alte dati ca nu ar fi trebuit sa ma nasc in capitalism. Realizez ca nu ar fi trebuit sa ma nasc deloc, dar, cum nenorocirea s-a produs, lucrurile devin din ce in ce mai gri.

Sunt captiva in spirala ametitoare a lumii in care traiesc. Ma trezesc, ma duc la munca, fac toata ziua si uneori si noaptea o chestie care nu imi place dar pe care o fac teoretic mai usor decat altele, merg acasa sau ies putin in oras, mereu pe fuga, imi iau banii, accept o serie de mizerii, ma comport ca o javra fiindca nimanui nu-i pasa de nimeni si eu sunt un exponat ce reprezinta o companie, deci neom, mananc, dorm. Un mare si ornat cacat.

Acum, daca as avea curaj, mi-as da demisia si m-as duce sa ma plimb prin America Latina cu banii pe care i-am strans la ciorapul de la banca muncind ca un rob. Dar nu am nici curaj, nici coloana vertebrala, nici determinare. Adica traiesc degeaba fara a exista vreo diferenta intre mine si un ficus. Iar partea in care ma urasc pe mine nu prea sta in picioare fiindca nu imi place durerea...

Azi mi-e somn

Mi-e foarte somn. Mai somn decat de obicei. Nu stiu de ce. Cred ca imbatranesc si celulele mele o iau razna. Am inceput chiar sa fac riduri in jurul gurii. Asta, bineinteles, numai cand sunt obosita. Singura problema e ca sunt mai mereu obosita.

Nu-mi place sa muncesc. Nu-mi prieste. Nu numai ca ma oboseste, dar ma omoara. Ma face sa imi doresc sa sparg o banca sau sa ma nasc din nou intr-o familie foarte bogata. Mi-as mai dori sa fiu si saraca cu duhul. De fapt, nu ca nu as fi, dar nu mi-ar strica o infuzie suplimentara. Mici transfuzii care sa imi omoare memoria si sa imi incep fiecare zi ca si cum ar fi prima. Da, probabil ar fi greu. Da, probabil ca as fi foarte singura in lumea mea, dar, nu stiu de ce, cred ca nu m-ar deranja.

Fara titlu 2

Fumez, fumez,
Şi mi te imaginez pe scaun
Certându-mă
Mi-e atât de frică
Să nu te pierd
Încât îngheţ de fiecare dată
Când te uiţi spre mine
În felul acesta voi înceta foarte curând
Să îţi mai par interesantă

Fara titlu

După ani de zile de prietenie
Ne trezim pasageri clandestini
Unul în lumea celuilalt
Trebuie să mă obişnuiesc cu ideea
Că altfel de oameni îţi numără paşii.

Nimic Important

Sunt un mamifer ciudat
Iti trec prin viata brusc
Si te invart ca intr-un carusel
Apoi ma retrag in cochilie frumusel
Lasandu-te sa ma astepti
Si nu-s acolo niciodata
Mai vin, mai plec,
Lucrez prea mult
Si vin cu tabieturi la pachet
Nu stiu cat timp o sa-ti mai ia
Ca sa ma ierti de fiecare data.

Dintr-o carte ce pate ca va aparea

Mai jos urmeaza un citat:

Joaca poetică

Crezi că pe mine
Nu mă doare
Să realizez
Că te iubesc
Că tot ce faci
Aruncă-n ochii mei
Văpaie
Că tot ce eşti
Mănânci
Respiri
Sau bei
Sunt eu
Şi-n jurul meu
Trăiesc
Doar braţele tale
E o zi ciudată
O zi în care nu contest
Ce rol suprem
Joci
Tu în fiinţa mea
De Oscar
Sau poate mai ceva!

de... Martisor

Imi amintesc ca, in copilarie, le vedeam pe mama si pe sora-mea cum se intorceau in primele doua saptamani de martie cu plasele de martisoare acasa. Erau alte vremuri, traditiile se pastrau altfel, oamenii erau altfel. Nu prea aveau multe alte lucruri de facut asa ca dadeau martisoare.

Imi amintesc ca imi placea sa le studiez prada si sa mai fur cate unul din mormanul de martisoare. Cred ca daca mi-ar fi dat prin cap sa le revand as fi facut o avere. Dar eu doar le studiam, le comentam, le aranjam pe categorii. Nu ajunsesem sa merg la scoala si, copil fiind, tot timpul meu era liber.

Apoi am crescut, am ajuns sa primesc si eu martisoare, sa le uit prin banca fiindca nu mi se mai pareau atat de interesante sau sa le reciclez astfel incat sa nu le mai car pana acasa. Nu opream decat cateva, mereu mici, buburuze sau furnici, mereu insotite de un rand sau doua. Cred ca inca mai am martisoarele prepubere printr-un cotlon ascuns, dar nu manifest nici cea mai mica intentie sa le caut.

La liceu am primit flori. La inceput se pierdeau in vazele mari ale mamei, apoi au avut o vaza a lor, apoi le dadeam la alte colege care se purtau mai bine cu ele. Ma opream mereu pe undeva in drum spre casa, baruri, crasme sau chiar la cinematograf, asa ca mai mult le hartaneam si mi-era mila avand in vedere ca erau alte fete care le apreciau mai mult.

La facultate deja pierdusem orice interes pentru ce se intampla la inceput de martie. Nebunia cu tarabe si oameni calcandu-se in picioare pe Magheru ma scotea din minti. Am renuntat la traditie.

Cam in aceeasi perioada m-am apucat sa studiez folclorul uitat cu un prieten in ideea de a vedea ce am pierdut. Mie pofta de trecut mi-a trecut in 2 luni, pe el il tine pana astazi. Din pacate ma plictisesc al dracului de repede. Dar, daca trecutul nu e suficient, ce facem? Ne orientam spre viitor? Da, desi acesta nu este cazl meu fiindca imi e prea lene asa ca clipocesc constant si neinteresant in prezent. Plici, plici!

Ganduri autodistructive

Aseara, in timp ce asteptam la semafor si un domn semichelios cu burta ma privea insistent dintr-un jeep, m-am gandit ca ar trebui sa ma combin si eu cu un domn cu masina mare. Nu conteaza daca e luata pe un credit cu probleme ci doar faptul ca trebuie sa ma grabesc si sa actionez acum, cat inca ma mai tine carcasa si nu imi canta domnii note pe ritm de ingropaciune.
Asa idei tampite am mai rar. Si mai rar ma gandesc ca poate nu sunt chiar asa tampite. Am ajuns la concluzia ca mi se trage de la Radio Zu, preferatul taximetristilor dar curat mestesug de tampenie si scufundat neuronul in clor!

Demisia

Mi-am dat-o de doua ori. Degeaba. Mi se promit chestii. Nu le cred. Nu cred nimic si nici nu imi mai pasa. Pana la urma am ajuns la concluzia ca nici macar nu conteaza. Viata este ceea ce ti se intampla cand nu esti atent, vorba lui Lennon.

Era o vreme....

Era o vreme incare imi placea sa scriu. Probabil sub influenta acelor momente in care carnea se strangea pe mine a lipsa. De o vreme nu mai am nici o bucurie cand scriu. Ma exprim prin alte spatii, spatii care nu sunt pe deplin ale mele. Ma rup in mii de fasii si ma ciobesc pe zi ce trece ca un colt oxidat de oglinda.

Conform HotNews pana in 2020 depresia va fi cea mai comuna boala, ceva cam ca raceala. Eu zic ca-s optimisti! Daca nu a crescut consumul de antidepresive, nu inseamna ca lumea nu e tzaca! Traim vremuri minunate! Unde am putea oare incadra un suspin?! :)

Surdul nu aude, dar le potriveste! sau Nikka Costa - Everybody got their something

Refrenul acestei melodii este:

Everybody got their something
Everybody got their something
Make you smile like an itty bitty child

Ce aud eu si imi place si am sa las vocea din cap sa imi spuna in continuare suavele vorbe este:

Everybody got their something
Everybody got their something
Make you smile like you nearly beat a child

In alta ordine de idei, astazi am zarit in metrou o incheietura care mi-a atras atentia. Ii apartinea tipei ce atarna langa mine si avea un tatuaj foarte simpatic: o linie punctata pe deasupra careia trecea o foarfeca. M-am gandit ca e unul din cele mai tari tatuaje pe care le-am vazut si am vazut cam multe! Asta fiindca am prieteni tatuati, prieteni care tatueaza, ma bate gandul sa imi fac si eu unul - tot pe incheietura mainii, si ma uit la Miami Ink. In fine, cel mai interesant lucru e ca, atunci cand s-a asezat pe scaunul ramas liber de sub nasul meu, am recunoscut-o. Ne stim, ne stim din vremurile cand imi traiam noptile pe scarile din Bar Fly, iar ea servea la bar.

Daca nu esti filosof, nu incerca asta acasa deoarece dauneaza grav sanatatii mentale!

Nu sunt fan The White Stripes, dar ascult melodia asta de ceva vreme si imi place, mai ales ca are un videoclip foarte tare. Ascult si nu ma gandesc la nimic si e tare, tare bine!

Vorbeam cu o prietena azi care imi spunea ca e foarte ocupata si ca se autoevalueaza in pauzele scurte luate de la cladirea capitalismului. Eu am ajuns la concluzia ca autoevaluarile nu isi au sensul decat daca nu ai de ales intre a face chestia asta sau a pompa in tine antidepresive. Problema este ca, indiferent de concluzie, odata inceput procesul te vei trezi intr-o bucla in care te vei roti ca un perpetuum mobile pana la epuizare prin ametire. Nu o sa iti placa rezultatul. Mai bine dai dracu' toate gandurile, toate asteptarile celorlalti de la tine si incepi naibii sa traiesti asa cum iti vine, natural, necenzurat, oricat de debil le-ar parea unuia sau altuia comportamentul tau. Asta deoarece oamenii nu se schimba decat superficial si aparent, iar daca ii obligi sa faca modificari in ce ii priveste vor ajunge sa te urasca la un moment dat. Asta e natura noastra. De asta vad inutil procesul de introspectie - sfarsesti de multe ori prin a te uri ceea ce implica un cumplit consum de energie....

Cadou

Am primit o dihanie simpatica si moale care se lipeste pe frigider fiindca e magnet. Nu am recunoscut jivina si am intrebat ce este. Mi s-a raspuns ca un paduche lat. Am multumit, am ras si l-am plantat pe frigider langa o buburuza.