Nu excelez in folosirea de retele sociale. Nu reactionez la invitatii in diverse astfel de aglomerari internautice. Le ignor prietenilor mesajele. Uneori le sterg fara sa le citesc.
In ultima vreme, casuta de e-mail de pe yahoo imi este asaltata de mesaje venite de pe FanBox. Unele sunt de la prieteni, unele sunt de la cunoscuti si necunoscuti, altele sunt de la oameni pe care nu mi-i amintesc.
Zilele trecute am decis sa nu mai dau delete ca o apucata fara sa deschid aceste mailuri. Poate ratam ceva important! In plus, erau mesaje de la doi prieteni. L-am deschis pe primul si am aflat ca pretenul respectiv crede ca sunt gorgeous. M-am mirat, am inchis mailul si am trecut la urmatorul prieten. El zicea ca sunt pretty. Apai, dupa gorgeous, pretty m-a umplut de draci. Am vazut, insa, ca omul ce ma crede pretty mi-a trimis 2 mesaje. In al doilea eram intelligent. Brusc, pretty si inteligent a preluat conducerea. Tocmai cand ranjeam eu satisfacuta, mi-a venit mail si de la un coleg ca sunt sexy. Curata blestematie!
Acum ma gandesc sa le raspund cu romantisme baloase. Ar fi interesant sa le studiez reactiile la asta! :)
joi, 27 noiembrie 2008
sâmbătă, 22 noiembrie 2008
Dar nu ma sufoca...
Ca oamenii sunt fiinte sociale am aflat cand l-am facut pe Aristotel la filosofie si mi s-a explicat care e treaba cu zoon politikon.
Fiind conditionati de natura noastra, ne place sa traim in grupuri. Nu prea agreem sa stam singuri. Cei care o fac sunt catalogati ca devianti. Buun! Eu mai deviez de la drumul drept, ajung in papusoi si ma ascund printre cocieni. Stau la umbra, in liniste, respirand incet si nu vreau sa vad pe nimeni. Am momente in care lumea inceteaza sa existe altfel decat in interiorul meu. Incepe si se termina cu mine. Nu mai are nimeni loc in schema.
Pe de alta parte, mai stiu ca exista oameni care te fascineaza si ai vrea sa iti petreci tot timpul din lume cu ei. Totul merita urmarit la acesti oameni, de la gesturi la cuvinte. Si nu te mai saturi fiindca toate concluziile pe care le tragi si toate sentimentele care te inunda cand esti cu ei sunt mult prea valoroase sa te opresti. Si-ai sta si ti-ai petrece tot timpul cu ei. Inteleg chestia asta atat organici cat si rational.
Totusi, ceva imi spune ca indiferent daca ti-ai gasit un mentor, o mare iubire sau doar un alt om cu care sa relationezi si sa simti ca exista posibilitatea ca sa te inteleaga si pe tine cineva, masura e utila in toate. Pe principiul: "ce e prea mult strica" sau "ce e prea intens arde" (sau parleste).
Daca stai prea mult cu un om, calea de la extaz la dezamagire e foarte scurta. In primul rand, ii vei descoperi foarte repede defectele. Stand cu el mereu ii vei patrunde in intimitate adanc si sfredelitor ca un surub. Poate ii va place, poate il va obosi.
Eu una nu pot sa pastrez relatii decat vazandu-ma rar cu oamenii in cauza. Apucam sa ne povestim tot ce s-a intamplat cat nu ne-am vazut. Nu ne plictisim. Nu batem prea mult moneda pe aceleasi discutii. Timpul dintre intalniri le face asteptate si frumoase fiindca, in momentul in care eu ma vad prea des cu cineva, ajung in imposibilitatea de a-i mai spune ceva. Mi se termina cuvintele si cheful si ajung sa ma sufoc.
Deci, daca ma iubesti, nu ma sufoca si intelege si distanta mea!
Fiind conditionati de natura noastra, ne place sa traim in grupuri. Nu prea agreem sa stam singuri. Cei care o fac sunt catalogati ca devianti. Buun! Eu mai deviez de la drumul drept, ajung in papusoi si ma ascund printre cocieni. Stau la umbra, in liniste, respirand incet si nu vreau sa vad pe nimeni. Am momente in care lumea inceteaza sa existe altfel decat in interiorul meu. Incepe si se termina cu mine. Nu mai are nimeni loc in schema.
Pe de alta parte, mai stiu ca exista oameni care te fascineaza si ai vrea sa iti petreci tot timpul din lume cu ei. Totul merita urmarit la acesti oameni, de la gesturi la cuvinte. Si nu te mai saturi fiindca toate concluziile pe care le tragi si toate sentimentele care te inunda cand esti cu ei sunt mult prea valoroase sa te opresti. Si-ai sta si ti-ai petrece tot timpul cu ei. Inteleg chestia asta atat organici cat si rational.
Totusi, ceva imi spune ca indiferent daca ti-ai gasit un mentor, o mare iubire sau doar un alt om cu care sa relationezi si sa simti ca exista posibilitatea ca sa te inteleaga si pe tine cineva, masura e utila in toate. Pe principiul: "ce e prea mult strica" sau "ce e prea intens arde" (sau parleste).
Daca stai prea mult cu un om, calea de la extaz la dezamagire e foarte scurta. In primul rand, ii vei descoperi foarte repede defectele. Stand cu el mereu ii vei patrunde in intimitate adanc si sfredelitor ca un surub. Poate ii va place, poate il va obosi.
Eu una nu pot sa pastrez relatii decat vazandu-ma rar cu oamenii in cauza. Apucam sa ne povestim tot ce s-a intamplat cat nu ne-am vazut. Nu ne plictisim. Nu batem prea mult moneda pe aceleasi discutii. Timpul dintre intalniri le face asteptate si frumoase fiindca, in momentul in care eu ma vad prea des cu cineva, ajung in imposibilitatea de a-i mai spune ceva. Mi se termina cuvintele si cheful si ajung sa ma sufoc.
Deci, daca ma iubesti, nu ma sufoca si intelege si distanta mea!
vineri, 7 noiembrie 2008
Minunat
Ma enerveaza diletantismul. Ma sufoca, ma infurie, ma ucide, ma face sa urasc fiecare fiinta ce respira. Nu suport porcariile facute cu jumatate de masura. Sufar de perfectionism. Nu ma compar cu altii ci ma compar cu standardul cel mai ridicat. Ma chinui. Imi storc creierii si imi consum energia. Am standarde ridicate si de la cei din jur. Ma apuca spumele cand trebuie sa refac cea fiindca un coleg a facut treaba de mantuiala. Am refacut atatea sarcini incat am ajuns o relicva a sistemului. Tot entuziasmul meu, toata starea de "dati-mi un trup, voi, muntilor!" pe care o aveam atunci cand m-am angajat prima oara s-au dus dracului in frecusuri de doi lei, in explicatii date repetitiv acelorasi oameni, in lupte cu morile de vant. Oricat de multa nebunie mi-ar clocoti in creier, nu e suficienta. Gata! S-a terminat. Mi s-a luat!
Simtindu-ma ca intr-o temnita din care nu pot sa ies, pierzandu-mi elanul, am devenit un om care nici nu se mai preface ca sufera de sictir. Orice sarcina este cumplita fiindca ma pune sa fac ceva, iar eu nu am chef. Bolborosesc intr-o continua stare de nervi supraintinsi, nu am chef sa vorbesc cu nimeni si deleg. Deleg, ma ingrozesc de ce iese, deleg din nou. Totul intr-o bucla sinistra si ironica.
Simtindu-ma ca intr-o temnita din care nu pot sa ies, pierzandu-mi elanul, am devenit un om care nici nu se mai preface ca sufera de sictir. Orice sarcina este cumplita fiindca ma pune sa fac ceva, iar eu nu am chef. Bolborosesc intr-o continua stare de nervi supraintinsi, nu am chef sa vorbesc cu nimeni si deleg. Deleg, ma ingrozesc de ce iese, deleg din nou. Totul intr-o bucla sinistra si ironica.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)