Mi-am ales gresit slujba/cariera/locul de munca/profesia.Realizez asta pe zi ce trece. Nu am ce trebuie ca sa fac meseria care imi asigura un loc pe statul de plata. Nici pe asta, nici pe altele. Sigur ca as putea sa ma pis pe toata lumea si sa ma doara in cur, dar treaba asta nu o sa se intample. Io am mai zis si-n alte dati ca nu ar fi trebuit sa ma nasc in capitalism. Realizez ca nu ar fi trebuit sa ma nasc deloc, dar, cum nenorocirea s-a produs, lucrurile devin din ce in ce mai gri.
Sunt captiva in spirala ametitoare a lumii in care traiesc. Ma trezesc, ma duc la munca, fac toata ziua si uneori si noaptea o chestie care nu imi place dar pe care o fac teoretic mai usor decat altele, merg acasa sau ies putin in oras, mereu pe fuga, imi iau banii, accept o serie de mizerii, ma comport ca o javra fiindca nimanui nu-i pasa de nimeni si eu sunt un exponat ce reprezinta o companie, deci neom, mananc, dorm. Un mare si ornat cacat.
Acum, daca as avea curaj, mi-as da demisia si m-as duce sa ma plimb prin America Latina cu banii pe care i-am strans la ciorapul de la banca muncind ca un rob. Dar nu am nici curaj, nici coloana vertebrala, nici determinare. Adica traiesc degeaba fara a exista vreo diferenta intre mine si un ficus. Iar partea in care ma urasc pe mine nu prea sta in picioare fiindca nu imi place durerea...
miercuri, 25 martie 2009
marți, 17 martie 2009
Azi mi-e somn
Mi-e foarte somn. Mai somn decat de obicei. Nu stiu de ce. Cred ca imbatranesc si celulele mele o iau razna. Am inceput chiar sa fac riduri in jurul gurii. Asta, bineinteles, numai cand sunt obosita. Singura problema e ca sunt mai mereu obosita.
Nu-mi place sa muncesc. Nu-mi prieste. Nu numai ca ma oboseste, dar ma omoara. Ma face sa imi doresc sa sparg o banca sau sa ma nasc din nou intr-o familie foarte bogata. Mi-as mai dori sa fiu si saraca cu duhul. De fapt, nu ca nu as fi, dar nu mi-ar strica o infuzie suplimentara. Mici transfuzii care sa imi omoare memoria si sa imi incep fiecare zi ca si cum ar fi prima. Da, probabil ar fi greu. Da, probabil ca as fi foarte singura in lumea mea, dar, nu stiu de ce, cred ca nu m-ar deranja.
Nu-mi place sa muncesc. Nu-mi prieste. Nu numai ca ma oboseste, dar ma omoara. Ma face sa imi doresc sa sparg o banca sau sa ma nasc din nou intr-o familie foarte bogata. Mi-as mai dori sa fiu si saraca cu duhul. De fapt, nu ca nu as fi, dar nu mi-ar strica o infuzie suplimentara. Mici transfuzii care sa imi omoare memoria si sa imi incep fiecare zi ca si cum ar fi prima. Da, probabil ar fi greu. Da, probabil ca as fi foarte singura in lumea mea, dar, nu stiu de ce, cred ca nu m-ar deranja.
miercuri, 11 martie 2009
Fara titlu 2
Fumez, fumez,
Şi mi te imaginez pe scaun
Certându-mă
Mi-e atât de frică
Să nu te pierd
Încât îngheţ de fiecare dată
Când te uiţi spre mine
În felul acesta voi înceta foarte curând
Să îţi mai par interesantă
Şi mi te imaginez pe scaun
Certându-mă
Mi-e atât de frică
Să nu te pierd
Încât îngheţ de fiecare dată
Când te uiţi spre mine
În felul acesta voi înceta foarte curând
Să îţi mai par interesantă
marți, 10 martie 2009
Fara titlu
După ani de zile de prietenie
Ne trezim pasageri clandestini
Unul în lumea celuilalt
Trebuie să mă obişnuiesc cu ideea
Că altfel de oameni îţi numără paşii.
Ne trezim pasageri clandestini
Unul în lumea celuilalt
Trebuie să mă obişnuiesc cu ideea
Că altfel de oameni îţi numără paşii.
joi, 5 martie 2009
Nimic Important
Sunt un mamifer ciudat
Iti trec prin viata brusc
Si te invart ca intr-un carusel
Apoi ma retrag in cochilie frumusel
Lasandu-te sa ma astepti
Si nu-s acolo niciodata
Mai vin, mai plec,
Lucrez prea mult
Si vin cu tabieturi la pachet
Nu stiu cat timp o sa-ti mai ia
Ca sa ma ierti de fiecare data.
miercuri, 4 martie 2009
Dintr-o carte ce pate ca va aparea
Mai jos urmeaza un citat:
Joaca poetică
Crezi că pe mine
Nu mă doare
Să realizez
Că te iubesc
Că tot ce faci
Aruncă-n ochii mei
Văpaie
Că tot ce eşti
Mănânci
Respiri
Sau bei
Sunt eu
Şi-n jurul meu
Trăiesc
Doar braţele tale
E o zi ciudată
O zi în care nu contest
Ce rol suprem
Joci
Tu în fiinţa mea
De Oscar
Sau poate mai ceva!
luni, 2 martie 2009
de... Martisor
Imi amintesc ca, in copilarie, le vedeam pe mama si pe sora-mea cum se intorceau in primele doua saptamani de martie cu plasele de martisoare acasa. Erau alte vremuri, traditiile se pastrau altfel, oamenii erau altfel. Nu prea aveau multe alte lucruri de facut asa ca dadeau martisoare.
Imi amintesc ca imi placea sa le studiez prada si sa mai fur cate unul din mormanul de martisoare. Cred ca daca mi-ar fi dat prin cap sa le revand as fi facut o avere. Dar eu doar le studiam, le comentam, le aranjam pe categorii. Nu ajunsesem sa merg la scoala si, copil fiind, tot timpul meu era liber.
Apoi am crescut, am ajuns sa primesc si eu martisoare, sa le uit prin banca fiindca nu mi se mai pareau atat de interesante sau sa le reciclez astfel incat sa nu le mai car pana acasa. Nu opream decat cateva, mereu mici, buburuze sau furnici, mereu insotite de un rand sau doua. Cred ca inca mai am martisoarele prepubere printr-un cotlon ascuns, dar nu manifest nici cea mai mica intentie sa le caut.
La liceu am primit flori. La inceput se pierdeau in vazele mari ale mamei, apoi au avut o vaza a lor, apoi le dadeam la alte colege care se purtau mai bine cu ele. Ma opream mereu pe undeva in drum spre casa, baruri, crasme sau chiar la cinematograf, asa ca mai mult le hartaneam si mi-era mila avand in vedere ca erau alte fete care le apreciau mai mult.
La facultate deja pierdusem orice interes pentru ce se intampla la inceput de martie. Nebunia cu tarabe si oameni calcandu-se in picioare pe Magheru ma scotea din minti. Am renuntat la traditie.
Cam in aceeasi perioada m-am apucat sa studiez folclorul uitat cu un prieten in ideea de a vedea ce am pierdut. Mie pofta de trecut mi-a trecut in 2 luni, pe el il tine pana astazi. Din pacate ma plictisesc al dracului de repede. Dar, daca trecutul nu e suficient, ce facem? Ne orientam spre viitor? Da, desi acesta nu este cazl meu fiindca imi e prea lene asa ca clipocesc constant si neinteresant in prezent. Plici, plici!
Imi amintesc ca imi placea sa le studiez prada si sa mai fur cate unul din mormanul de martisoare. Cred ca daca mi-ar fi dat prin cap sa le revand as fi facut o avere. Dar eu doar le studiam, le comentam, le aranjam pe categorii. Nu ajunsesem sa merg la scoala si, copil fiind, tot timpul meu era liber.
Apoi am crescut, am ajuns sa primesc si eu martisoare, sa le uit prin banca fiindca nu mi se mai pareau atat de interesante sau sa le reciclez astfel incat sa nu le mai car pana acasa. Nu opream decat cateva, mereu mici, buburuze sau furnici, mereu insotite de un rand sau doua. Cred ca inca mai am martisoarele prepubere printr-un cotlon ascuns, dar nu manifest nici cea mai mica intentie sa le caut.
La liceu am primit flori. La inceput se pierdeau in vazele mari ale mamei, apoi au avut o vaza a lor, apoi le dadeam la alte colege care se purtau mai bine cu ele. Ma opream mereu pe undeva in drum spre casa, baruri, crasme sau chiar la cinematograf, asa ca mai mult le hartaneam si mi-era mila avand in vedere ca erau alte fete care le apreciau mai mult.
La facultate deja pierdusem orice interes pentru ce se intampla la inceput de martie. Nebunia cu tarabe si oameni calcandu-se in picioare pe Magheru ma scotea din minti. Am renuntat la traditie.
Cam in aceeasi perioada m-am apucat sa studiez folclorul uitat cu un prieten in ideea de a vedea ce am pierdut. Mie pofta de trecut mi-a trecut in 2 luni, pe el il tine pana astazi. Din pacate ma plictisesc al dracului de repede. Dar, daca trecutul nu e suficient, ce facem? Ne orientam spre viitor? Da, desi acesta nu este cazl meu fiindca imi e prea lene asa ca clipocesc constant si neinteresant in prezent. Plici, plici!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)