Minunat

Ma enerveaza diletantismul. Ma sufoca, ma infurie, ma ucide, ma face sa urasc fiecare fiinta ce respira. Nu suport porcariile facute cu jumatate de masura. Sufar de perfectionism. Nu ma compar cu altii ci ma compar cu standardul cel mai ridicat. Ma chinui. Imi storc creierii si imi consum energia. Am standarde ridicate si de la cei din jur. Ma apuca spumele cand trebuie sa refac cea fiindca un coleg a facut treaba de mantuiala. Am refacut atatea sarcini incat am ajuns o relicva a sistemului. Tot entuziasmul meu, toata starea de "dati-mi un trup, voi, muntilor!" pe care o aveam atunci cand m-am angajat prima oara s-au dus dracului in frecusuri de doi lei, in explicatii date repetitiv acelorasi oameni, in lupte cu morile de vant. Oricat de multa nebunie mi-ar clocoti in creier, nu e suficienta. Gata! S-a terminat. Mi s-a luat!

Simtindu-ma ca intr-o temnita din care nu pot sa ies, pierzandu-mi elanul, am devenit un om care nici nu se mai preface ca sufera de sictir. Orice sarcina este cumplita fiindca ma pune sa fac ceva, iar eu nu am chef. Bolborosesc intr-o continua stare de nervi supraintinsi, nu am chef sa vorbesc cu nimeni si deleg. Deleg, ma ingrozesc de ce iese, deleg din nou. Totul intr-o bucla sinistra si ironica.