B'estfest

Un weekend plin. B'estfest. Multe trupe. Pareri impartite.

Ziua 1. As fi vrut sa prind Apollo 440. Nu am prins decat 2-3 piese. Mi-a parut rau. Mi-a trecut repede. A aparut Alanis Morissette. Avand in vedere ca pentru ea ma deplasasem, am declarat satisfactie totala dupa concert. A fost un show decent, femeia nu e zdravana, energia de pe scena m-a prins. La Unkle nu am mai avut stare. Oamenii canta destul de comercial cat sa nu ma enerveze. Lumea in jur dansa. Nu am stat pana la sfarsit.

Ziua 2. Manic Street Preachers. Manic Street Preachers. Manic Street Preachers. Fac toti banii. Au meritat. Sunt o trupa care poate multe, iar modestia solistului m-a uimit. Solistul de la Kaiser Chiefs a demonstrat ca nu e nevoie de piese deosebite atunci cand ai un frontman capabil sa faca show. S-a batait, a alergat, s-a suit pe garduri si stalpii de pe scena, a alergat in public, etc. Fascinant, e drept, dar tot nu le cumpar albumele. Mi-a parut rau de Nouvelle Vague care meritau mai mult.

Ziua 3. Zi in care lumea chiar a venit. Stereophonics au fost asa cum m-am asteptat. Pe mine ma interesa Roisin Murphy. Lumea cu care eram s-a dus la Sunrise Avenue. Eu nu mai rezistam la acest gen de muzica. Nici nu am avut curiozitatea sa merg sa ii zaresc macar. Murphy a intarziat 45 de minute. Am injurat-o cu sete. A aparut intr-un final. Slaba, cu o voce fenomenala si un show pe care nu regret ca am stat sa il vad. Am dansat. Am ramas fascinata si dupa o ora cand a plecat. Eram ca in transa. Asta nu m-a oprit sa o injur iar fiindca nu a facut bis. Am mers la Manu Chao. Nu aveam starea necesara si toate piesele imi sunau la fel. M-am dus la Furtado care m-a surprins. Ma asteptam la un show de diva dansatoare semidezbracata. Am vazut altceva si mi-a placut. Femeia arata bine, canta inalt si are niste dansatori fenomenali pe care nu m-ar fi deranjat sa ii iau acasa.