Obisnuiesc sa clasific in cercul de prieteni anumite intamplari ca facand parte din ciclul: "Mi se putea intampla doar mie". Acestea imi sunt tare dragi fiindca, pe langa faptul ca ma unicizeaza, sunt, de regula haioase. Cea de azi este, insa, ceva mai speciala.
Se facea, ce e mai trist este ca se si intampla, sa fiu in supermarketul din City Mall. Eram usor enervata ca nu am putut sa imi cumpar decat iaurt. Asta deoarece, prin mai tot magazinul, era panglici ce delimitau zonele in care se facea inventarul. Deh, s-a trezit si romanul ca e legal sa munceasca numai intre anumite ore! Oricum, foarte interesant! Cu atat mai mult cu cat crapam de foame!
In fine... Stateam la coada la casa cand observ cu coada ochiului gesturi falfainde in stanga mea. Era un vecin. (Ca o paranteza - mai acolada ea de fel - il stiu pe domnul in cauza de mai multi ani. Locuieste cu mine pe scara si are un baietel maricel de acum. E adevarat ca mereu a parut sa aiba o slabiciune foarte greu de ascuns pentru mine.).
Salut ca un om binecrescut. Aud:
- Sunt cu ochii pe dumneavoastra. Demult sunt cu ochii pe dumneavoastra.
Imi zic ca omul m-a vazut de ceva vreme bodoganind prin magazin. Celalalt scenariu, infiltrat intr-un colt obscur de inconstient, nu are loc in schema mea logica.
Am reusit sa platesc si ies odata cu vecinul din magazin. Nu prea imi place mie sa socializez, dar imi zic ca un drum de 5 minute pana acasa nu are cum sa ma omoare.
Iesim din City Mall. Aud un pufait infundat ce imi seamana a ras langa mine:
- Stiti, acuma, nu va suparati. Eu sunt mai direct, asa... Va lasati?
- Poftim?!
- Pai, nah, acolo, la noi, la pompieri e mai pe direct asa...Va lasati?
- De la inaltimea mea, mi-ar fi foarte greu, baigui uitandu-ma la omuletul cu un cap mai scund ca mine. Simt ca imi fuge pamantul de sub picioare. O scena de mahala in Sos. Giurgiului, desi plauzibila, nu mi-ar folosi la nimic.
Imi continui drumul spre casa in timp ce omul imi baiguie cat castiga (deh, e important in cazul in care mi se moaie brusc genunchii si ma las pe spate sa nu cad din inaltimile mele!), cum se descurca in viata, etc. Merg raspunzand mecanic in timp ce realizez ca am intrat intr-un nou ciclu de viata.
Pe langa valori ce mi se naruie ma gandesc cat de jegoasa e lumea. As fi putut fi ultima curva colcaitoare de boli venerice si o amenintare pentru copilul lui. Dar nu conta. Nimic din toate astea nu conteaza. Eram aproape. La indemana. Singura in apartament. Un prag reparat, o mana de barbat in casa si pe mine! Toate ii sugerau ca e cazul sa imi puna acea intrebare.
De partea cealalta a baricadei eram eu care ma gandeam ca, pentru prima oara, nevoia mea organica de independenta se intoarce impotriva mea. E trist. Poate ca ar fi o solutie sa ma marit cu primul fraier intalnit in cale! E legea firii si cu totii ne izbim de ea!
Se facea, ce e mai trist este ca se si intampla, sa fiu in supermarketul din City Mall. Eram usor enervata ca nu am putut sa imi cumpar decat iaurt. Asta deoarece, prin mai tot magazinul, era panglici ce delimitau zonele in care se facea inventarul. Deh, s-a trezit si romanul ca e legal sa munceasca numai intre anumite ore! Oricum, foarte interesant! Cu atat mai mult cu cat crapam de foame!
In fine... Stateam la coada la casa cand observ cu coada ochiului gesturi falfainde in stanga mea. Era un vecin. (Ca o paranteza - mai acolada ea de fel - il stiu pe domnul in cauza de mai multi ani. Locuieste cu mine pe scara si are un baietel maricel de acum. E adevarat ca mereu a parut sa aiba o slabiciune foarte greu de ascuns pentru mine.).
Salut ca un om binecrescut. Aud:
- Sunt cu ochii pe dumneavoastra. Demult sunt cu ochii pe dumneavoastra.
Imi zic ca omul m-a vazut de ceva vreme bodoganind prin magazin. Celalalt scenariu, infiltrat intr-un colt obscur de inconstient, nu are loc in schema mea logica.
Am reusit sa platesc si ies odata cu vecinul din magazin. Nu prea imi place mie sa socializez, dar imi zic ca un drum de 5 minute pana acasa nu are cum sa ma omoare.
Iesim din City Mall. Aud un pufait infundat ce imi seamana a ras langa mine:
- Stiti, acuma, nu va suparati. Eu sunt mai direct, asa... Va lasati?
- Poftim?!
- Pai, nah, acolo, la noi, la pompieri e mai pe direct asa...Va lasati?
- De la inaltimea mea, mi-ar fi foarte greu, baigui uitandu-ma la omuletul cu un cap mai scund ca mine. Simt ca imi fuge pamantul de sub picioare. O scena de mahala in Sos. Giurgiului, desi plauzibila, nu mi-ar folosi la nimic.
Imi continui drumul spre casa in timp ce omul imi baiguie cat castiga (deh, e important in cazul in care mi se moaie brusc genunchii si ma las pe spate sa nu cad din inaltimile mele!), cum se descurca in viata, etc. Merg raspunzand mecanic in timp ce realizez ca am intrat intr-un nou ciclu de viata.
Pe langa valori ce mi se naruie ma gandesc cat de jegoasa e lumea. As fi putut fi ultima curva colcaitoare de boli venerice si o amenintare pentru copilul lui. Dar nu conta. Nimic din toate astea nu conteaza. Eram aproape. La indemana. Singura in apartament. Un prag reparat, o mana de barbat in casa si pe mine! Toate ii sugerau ca e cazul sa imi puna acea intrebare.
De partea cealalta a baricadei eram eu care ma gandeam ca, pentru prima oara, nevoia mea organica de independenta se intoarce impotriva mea. E trist. Poate ca ar fi o solutie sa ma marit cu primul fraier intalnit in cale! E legea firii si cu totii ne izbim de ea!




