E interesant cum rezist eroic cu dintii inclestati asediului. Nu ma intelege gresit. Imi place ca stii sa dispari atunci cand am nevoie sa nu vad pe nimeni si ca nu insisti sa merg cu tine pe la nunti. Chestia asta imi da spatiu sa respir. Nu pot sa nu stiu ca e egoist din partea mea sa imi tolerezi retragerile in mine, dar ne este amandorura foarte clar ca fara ele nu se poate. Nu se poate nimic fiindca bucati de lume se darama atunci cand nu suport pe nimeni in jur iar oamenii insista sa ma vada.
Nu stiu sa fiu altfel decat sunt. Am obosit sa incerc sa impresionez intr-un jos stupid la sfarsitul caruia ne vom regasi dezamagiti. Am chef sa imi arat toanele si metehnele. Vin la pachet cu mine si, cum spuneam, nu se poate altfel.
Acum ma uit pe sub cearceaf la luminile orasului. Privelistea mi se pare ciudata. Imi imaginez lucruri si ma simt bine in caldura asternutului. Ma simt protejata si ma intind somnoros ca o pisica si nu am chef sa plec. Dar o voi face fiindca obisnuinta ne frange vointa si ajungem sa ne lingem neputinta atunci cand alunecam tot inainte din inertie. E tarziu si tastele laptopului au starnit cainele. Nu stiu ce sa ii zic si ma uit in ochii lui calzi cautand o privire complice.
Nu stiu cum sfarsesc scriind de fiecare data cand nu pot vorbi sau gesticula. Poate ca daca nu ar fi atat de tarziu, ai intelege...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu