Imi amintesc prima tentativa de a vedea filmul "Gia". M-am dus la un prieten fiindca vroiam sa vedem inainte o emisiune la care aparea o prietena. Am vazut emisiunea, dar despre film nu pot spune acelasi lucru.
In cinstea evenimentului am cumparat o sticla de gin si ne-am pus pe pilit. La finalul emisiunii si dupa jumatate de sticla lumea dormea in jurul meu. Eu am ramas cu telecomanda in mana si cu ideea fixa ca trebuie sa vad si filmul. Inainte de a ajunge acasa bausem toata sticla.
Dimineata am avut o discutie cu mama. Ii spusesem sa se uite la film si m-a intrebat cum mi s-a parut. I-am raspuns fara ezitare ca e o porcarie. De prisos sa adaug ca in mod sigur am adormit pe parcurs fiindca scenele din mintea mea chiar nu aveau nici o noima.
Am citit nedumerirea pe chipul mamei. Abia azi am decodificat-o. Am pus gheara pe o versiune unrated pe DVD. Am alta parere fiindca a fost ca un pumn in plex. E uluitor cat de usor pot oamenii sa isi futa viata! Dar, asa, intr-un hal fara de hal! Bineinteles, cu putin ajutor din afara ca in orice treaba bine facuta. Exista o vulnerabilitate extraordinara in oameni care se activeaza cand ti-e lumea mai draga! Vine la pachet mai mereu cu regretul ca nu am renuntat sau ca am abandonat prea devreme. Are ceva din zgomotul unei usi care se inchide numai pentru ca sa realizezi in secunda urmatoare ca ai pierdut un om. Poate ca nu ar trebui sa facem niciodata promisiuni pe care nu le putem tine! In final, nimeni nu salveaza pe nimeni. Nu are cum. Responsabilitatea e mult prea mare. Mai trebuie sa mai vrea sa puna si ala osul la reabilitare. Toti avem predispozitie spre deraiere dar ne intoarcem pe sina daca realizam cati oameni tragem dupa noi in avarie!
Poate din acest motiv e cu atat mai infiorator sa vezi ca unii oameni se nenorocesc cu un talent nebanuit. Dupa ce realizezi ca viata bate filmul iti vine sa cazi in genunchi pe covor si sa iti vomiti cina sau cele doua cani de vin sorbite inainte si in timpul filmului...
In cinstea evenimentului am cumparat o sticla de gin si ne-am pus pe pilit. La finalul emisiunii si dupa jumatate de sticla lumea dormea in jurul meu. Eu am ramas cu telecomanda in mana si cu ideea fixa ca trebuie sa vad si filmul. Inainte de a ajunge acasa bausem toata sticla.
Dimineata am avut o discutie cu mama. Ii spusesem sa se uite la film si m-a intrebat cum mi s-a parut. I-am raspuns fara ezitare ca e o porcarie. De prisos sa adaug ca in mod sigur am adormit pe parcurs fiindca scenele din mintea mea chiar nu aveau nici o noima.
Am citit nedumerirea pe chipul mamei. Abia azi am decodificat-o. Am pus gheara pe o versiune unrated pe DVD. Am alta parere fiindca a fost ca un pumn in plex. E uluitor cat de usor pot oamenii sa isi futa viata! Dar, asa, intr-un hal fara de hal! Bineinteles, cu putin ajutor din afara ca in orice treaba bine facuta. Exista o vulnerabilitate extraordinara in oameni care se activeaza cand ti-e lumea mai draga! Vine la pachet mai mereu cu regretul ca nu am renuntat sau ca am abandonat prea devreme. Are ceva din zgomotul unei usi care se inchide numai pentru ca sa realizezi in secunda urmatoare ca ai pierdut un om. Poate ca nu ar trebui sa facem niciodata promisiuni pe care nu le putem tine! In final, nimeni nu salveaza pe nimeni. Nu are cum. Responsabilitatea e mult prea mare. Mai trebuie sa mai vrea sa puna si ala osul la reabilitare. Toti avem predispozitie spre deraiere dar ne intoarcem pe sina daca realizam cati oameni tragem dupa noi in avarie!
Poate din acest motiv e cu atat mai infiorator sa vezi ca unii oameni se nenorocesc cu un talent nebanuit. Dupa ce realizezi ca viata bate filmul iti vine sa cazi in genunchi pe covor si sa iti vomiti cina sau cele doua cani de vin sorbite inainte si in timpul filmului...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu