Numai faptul ca stii cu cine a cantat este suficient ca sa te faca sa paralizezi. Sa il vezi in concert, insa, intrece orice imaginatie! E unul din cei mai tehnici chitaristi, iar sincronizarea cu restul muzicienilor e uimitoare. E ca si cum ai urmari rotitele unui mecanism extrem de fin si bine uns. Pacat ca acustica salii nu ajuta!
Dincolo de frumusetea concertului, s-au intamplat si marlanii. S-a intrat greu. Erau putini oameni la rupt bilete, iar posesorii de bilet trebuiau sa se incoloneze intr-o coada ceausista. Cand am ajuns in sala era intuneric si incepuse prima piesa. La adapostul intunericului multi au luat loc pe scaunele din fata. Noi, de exemplu, l-am ridicat pe Laurentiu Cazan - da, artistul care innebunea spatiul carpato-dabubiano-pontic acum niste ani buni si care nu mai infioara decat diaspora acum.
Ceva mai in fata, doua fete intarziate isi fluturau biletele in fata unui domn foarte nervos care isi arata ceasul si le trimitea la plimbare. Acum, cei ce intarzie isi pot pierde dreptul sa mai participe la eveniment. Numai ca, in mod normal, nici intunericul, nici timpul nu dau nimanui dreptul sa uite a-si citi ce scrie pe bilet. Asa cum eu m-am chinuit sa imi gasesc locul, o puteau face si altii! Asa ca stateam, la un rand in spate, urmarind scena si gandindu-ma ca eu ii crapam capul. Plasatoarea nu a putut face nimic asa ca le-a condus pe fete undeva in spate. Atunci am realizat ca eu nu as fi plecat. As fi stat langa el si l-as fi impins din cand in cand. Sau l-as fi luat de gat pur si simplu! Macar ajungeam sa imi alatur numele de cel al lui John McLaughlin intr-un articol de ziar!
Dupa concert, dupa ce am ascultat ce pot acei oameni sa faca, mi-am dat seama ca, datorita faptului ca ma determina sa pierd asa un eveniment, as fi ticluit un plan elaborat de evadare. Dupa scapare m-as fi dus direct la cimitir unde i-as fi profanat mormantul si l-as fi sfartecat a doua oara!
De prisos sa spun ca fetele cu a caror cauza am solidarizat au parasit sala dupa doua piese! Probabil aveau invitatie. La naiba!
Dincolo de frumusetea concertului, s-au intamplat si marlanii. S-a intrat greu. Erau putini oameni la rupt bilete, iar posesorii de bilet trebuiau sa se incoloneze intr-o coada ceausista. Cand am ajuns in sala era intuneric si incepuse prima piesa. La adapostul intunericului multi au luat loc pe scaunele din fata. Noi, de exemplu, l-am ridicat pe Laurentiu Cazan - da, artistul care innebunea spatiul carpato-dabubiano-pontic acum niste ani buni si care nu mai infioara decat diaspora acum.
Ceva mai in fata, doua fete intarziate isi fluturau biletele in fata unui domn foarte nervos care isi arata ceasul si le trimitea la plimbare. Acum, cei ce intarzie isi pot pierde dreptul sa mai participe la eveniment. Numai ca, in mod normal, nici intunericul, nici timpul nu dau nimanui dreptul sa uite a-si citi ce scrie pe bilet. Asa cum eu m-am chinuit sa imi gasesc locul, o puteau face si altii! Asa ca stateam, la un rand in spate, urmarind scena si gandindu-ma ca eu ii crapam capul. Plasatoarea nu a putut face nimic asa ca le-a condus pe fete undeva in spate. Atunci am realizat ca eu nu as fi plecat. As fi stat langa el si l-as fi impins din cand in cand. Sau l-as fi luat de gat pur si simplu! Macar ajungeam sa imi alatur numele de cel al lui John McLaughlin intr-un articol de ziar!
Dupa concert, dupa ce am ascultat ce pot acei oameni sa faca, mi-am dat seama ca, datorita faptului ca ma determina sa pierd asa un eveniment, as fi ticluit un plan elaborat de evadare. Dupa scapare m-as fi dus direct la cimitir unde i-as fi profanat mormantul si l-as fi sfartecat a doua oara!
De prisos sa spun ca fetele cu a caror cauza am solidarizat au parasit sala dupa doua piese! Probabil aveau invitatie. La naiba!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu